Castraveți murați în saramură

Ingrediente:
2 kg castraveți mici sau medii
1,5 l apă
30 g sare neiodată, grunjoasă
foi de dafin
boabe de piper (roșu, verde, negru, alb)
boabe de muștar
tije de mărar uscate
Pentru a face acești castraveți murați (in saramură), trebuie sa începi prin a spăla si steriliza (în cuptor este cel mai ușor) borcanele alese; cantitatea de ingrediente folosită depinde de numărul și mărimea borcanelor.
Pune la fiert, într-o oală încăpătoare, saramura pe care o vei turna, după ce s-a răcit puțin, în borcane: raportul este 1 lingură cu vârf de sare neiodată la 1 litru de apă (cantitatea de saramură pe care o prepari depinde și ea de numărul și mărimea borcanelor).
Spală bine castraveții, curăță usturoiul de coajă și apoi umple borcanele: adaugă în fiecare borcan castraveți întregi, 2-5 căței de usturoi, 2-5 foi de dafin, 1-3 linguri de boabe de piper, 1-2 linguri de boabe de muștar și, la final, câte o tijă cu tot cu floare de mărar uscată.
Poți adăuga în borcane, pentru aromă suplimentară și un aspect deosebit, și felii de morcov.
După ce saramura (fiarta în prealabil) s-a mai răcit, toarn-o în borcane până aproape de buza de sus, astfel încât să acopere complet conținutul.
Pune capacul și lasă borcanele de castraveți murați (în saramură) la răcit complet.
Depozitează borcanele de castraveți murați (in saramură) într-un loc umbrit sau în cămară, iar după deschidere – la frigider.
Poftă bună!