Conopidă murată

Ingrediente:

  • 400-500 grame de conopidă
  • 3-4 fire de mărar uscat
  • 8 fâșii de hrean – rădăcină și/sau frunze
  • 6-7 căței de usturoi
  • 1 litru de apă
  • o lingură cu sare (20 grame) fără iod
  • frunze de țelină
  • jumătate de linguriță cu condimente pentru murături per borcan
  • un morcov mic
  • o lingură cu oțet per borcan
  • un ardei iute mic 2 borcane de 800 ml

Spălați conopida, frunzele de hrean și țelină și apoi tăiați conopida în buchețele. Curățați morcovul, cățeii de usturoi și bucata de hrean, pe care mai apoi o tăiați fâșii. Puneți la baza fiecărui borcan 1-2 fire de mărar uscat, o frunză de țelină și 2-3 căței de usturoi, apoi adăugați bucățile de conopidă și feliile de morcov. O dată borcanul umplut, adăugați câteva fire de mărar, țelină, usturoi și câteva felii de ardei iute, în funcție de preferințe.

Pentru saramură, puneți apă într-un vas, adăugați sarea și lăsați-o să fiarbă 1 minut și lăsați vasul la răcit timp de câteva minute. Puneți saramura în borcane și puneți capacele fără a le înfileta până a doua zi dimineață (borcanele trebuie să rămână acoperite minim 12 ore). A doua zi, turnați în fiecare borcan câte o lingură de oțet, înfiletați bine capacul și păstrați borcanele la temperatura camerei, Timpul de murare este de aproximativ 60 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *